Disponibil la: Leda Books
Colectia: Fantasy Leda
Traducerea: Adrian Deliu
Numar pagini: 544
Sinopsis:
Ce s-ar intampla daca dand ghes inimii, Rose si-ar pierde cea mai buna prietena pentru totdeauna?
O premonitie intunecata incolteste in mintea lui Rose si umbre fantomatice prevestesc un rau cumplit ce se apropie tot mai mult de portile de fier ale Academiei. Strigoii strang cercul si cer razbunare pentru vietile luate de Rose. Intr-o lupta mai apriga decat cel mai infricosator cosmar, Rose va trebui sa aleaga intre viata, dragoste si cele doua fiinte care conteaza cel mai mult pentru ea…dar oare alegerea ei inseamna ca doar unul dintre ei va supravietui?
Parerea mea:
Imi tremura degetele pe tastatura! 😀 Sunt atat de extaziata acum ca am inchis al treilea volum al seriei Academia Vampirilor si mi se inghesuie atatea ganduri in minte incat habar nu am ce sa va spun prima data. Abia acum inteleg perfect obsesia pentru aceasta serie pe care au dezvoltat-o atatia cititori. Nici macar nu imi dadusem seama pana acum cat de dor imi era sa citesc o carte care sa ma faca sa tremur de emotie. Ultimele 100 de pagini sunt..mind-blowing! Eram atat de concentrata incat aproape am sarit din pat cand mi-a sunat telefonul. Acum ca am terminat cartea, am tendinta sa consider ca primele patru sute si ceva de pagini nu sunt extraordinar de antrenante. Insa m-au tinut destul de captivata, asa ca probabil doar contrastul cu nebunia din ultimele cateva capitole ma face sa fiu nedreapta fata de primele. Se intampla atatea lucruri incredibile, se strange atat de multa tensiune si oscilezi intre atatea stari, incat la final esti pur si simplu bulversat de tot ce s-a intamplat. Imi batea inima atat de tare, de parca as fi participat eu insami la actiunile din carte.
Dimitri? Nici vorba! Eroul momentului este fara indoiala Christian! Din momentul in care lucrurile o iau razna si el are un rol major in desfasurarea lor, nu am mai putut sa imi dezlipesc ochii de carte. Imi placuse de el din primul moment, insa abia in acest volum admiratia fata de el mi-a crescut la cote uriase. Eddie este si el o surpriza foarte placuta si mi-a castigat simpatia pe masura ce am inaintat in poveste. Iar Adrian este de cele mai multe ori irezistibil. Atat de irezistibil de fapt, incat nici macar nu stiu daca faptul ca ma gandeam mereu ca are nevoie de cineva care sa il „salveze” este o reactie normala de cititoare sau daca am picat exact in plasa aceea a baiatului rau. De Lissa mi-a placut tot mai mult, dar am adorat-o pur si simplu in momentele in care isi pierde ratiunea si se dezlantuie intr-un mod infricosator. Nu sunt neaparat de acord cu atitudinea ei de la final, dar ii inteleg teama, nedumerirea, tristetea si senzatia ca a fost tradata. Exact pe asta insistam in volumele trecute: faptul ca Rose ii ascunde o multime de lucruri pentru a o proteja, nu duce decat la o degradare a relatiei lor.
Banuielile pe care le aveam referitoare la haosul din mintea protagonistei si comportamentul ei reprosabil s-au adeverit. Totusi, nu stiu daca faptul ca am avut aceasta confirmare m-a determinat sa imi placa mai mult de ea sau daca pur si simplu devine mai simpatica, cu toate ca are in continuare momente explozive.
Mi-a placut mult modul in care se construieste actiunea, axandu-se pe mai multe fire, unele mai importante iar altele mai putin insemnate, cel putin la prima vedere. Intreaga actiune capata o nota realista, astfel incat modul in care se petrece viata obisnuita in campus ajunge sa ti se desfasoare in minte ca un film. Primesti o multime de detalii, insotesti personajele in cele mai simple momente ale vietii lor, le privesti hranindu-se, invatand sau distrandu-se. Si cel mai important, te instalezi intr-un ritm confortabil, nici prea rapid nici prea lent, iti imparti atentia intr-o multime de puncte si lasi garda jos. Asa ca modul in care totul explodeaza la final te ia total prin surprindere.
Bile albe:
– Nu voi repeta iar cat de mult m-a impresionat finalul volumului. Desi mi-as dori sa scriu din nou si din nou asta. Va spun in schimb ca prima parte a cartii iti ofera o revelatie. Undeva, prins intre conflicte, jocuri, invidii, temeri si activitati obisnuite, iti dai seama de modul in care se urmeaza sa se desfasoare viata personajelor in viitor. Iti dai seama ce inseamna sa fii un dhampir, un gardian ce nu are nici o pauza, care trebuie sa fie mereu in priza, atent la absolut tot ce se intampla in jurul celui pe care il pazeste. Cat de multe pierd acestia si cat de anormal se desfasoara viata lor. Si in acelasi timp, realizezi si cum se desfasoara viata moroilor. Cum este pentru ei sa traiasca vesnic sub amenintarea pericolului, cum este sa incerce sa traiasca zi de zi normal, in ciuda faptului ca in orice moment ar putea sa isi piarda viata, cum este sa aiba o familie, copii, prieteni sau oameni dragi aflati si ei mereu sub aceeasi amenintare continua.
Bile negre:
– Absolut nimic nu imi vine in minte momentan.. Poate ca sunt inca sub influenta cartii, insa ma tot gandesc de cand am inceput sa scriu recenzia la ceva ce nu mi-a placut si tot nu am reusit sa gasesc vreo observatie. Promit ca daca maine imi vine ceva in minte, rescriu paragraful acesta 🙂
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor, volumul 1) – Richelle Mead Initierea (seria Academia Vampirilor, volumul 2) – Richelle Mead |
My Weekly Book 
Mama ce rapida esti!
😀 Addicted cred ca e cuvantul potrivit. Acum am senzatia ca tot ce se intampla: serviciul, mancatul, dormitul – totul ma face sa pierd timpul pe care ar trebui sa il petrec citind! Am inceput deja volumul 4 azi dimineata si am inceput si vol. 3 din Fetele Gallagher si ma uit intr-una cu jind la geanta in care ma asteapta ambele si numar orele pana cand scap de la munca si o sa pot sa ma intorc la ele :)) Nu stiu cat de normal e, dar..
Inteleg, si mie mi se intampla de multe ori. Chiar mi-e dor de senzatia asta
Si eu am realizat abia acum cand m-a prins in halul asta Atingerea Umbrei cat de dor imi fusese sa citesc o carte de care sa nu ma pot desprinde. Mi-au placut mai multe romane pe care le-am citit in ultima vreme, insa nici una nu m-a facut sa ma simt chiar asa 🙂
😐 Cand ma gandesc cat mai am de asteptat pana sa pot si eu sa le citesc, ma deprim.
Pai..exact cum ii spuneam si Jo.Hannei intr-un comentariu anterior, nu e chiar ingrozitoare asteptarea asta. Cand au aparut cele 10 volume din Vampirii Sudului mi-a placut tare mult perioada aia. Devenise un fel de obicei sa merg in fiecare marti la chioscul de ziare si asteptam disperata sa vina ziua aia. Banuiesc ca dupa ce se incheie seria Fetele Gallagher vor scoate saptamanal AV, asa ca intervalul de o saptamana intre carti o sa fie relativ ok..
Sper sa apara in fiecare saptamana. O data la doua saptamani e cam nasol
Daca faci recenzii la toate volumele in ritmul asta chiar ma faci sa imi para TARE rau ca nu le-am luat si eu la oferta de 99 lei. 🙂 Acum am de asteptat si nu-mi ramane decat sa ma consolez cu Vampirii Sudului si Copiii Dunei pana la volumul 2… si nu mai zic de 3. 😦 Noroc ca seria Dune este incredibila, altfel nu stiu ce faceam.
Eh, are si asteptarea asta farmecul ei. Eu VS mi-am lat-o tot cu Bravo si chiar mi-a placut tare mult perioada de 10 saptamani. Devenise un fel de obicei asa, asteptam sa vina ziua de marti cu nerabdare. Si cand s-a incheiat, eram ceva de genul..”I don’t know what to do with my life now” 😀 Astazi a iesit vol 3 din fetele Gallagher si probabil peste 2 sapt va aparea si ultimul. Dar dupa aceea banuiesc ca vor scoate saptamanal AV, deci intervalul de asteptare nu va mai fi atat de mare. Stiu ca unele persoane spuneau ca asteapta pana sa isi adune toata seria si abia apoi se apuca de ea. Dar eu nu am putut niciodata sa fac asa ceva :))
Cand mi-am luat VS nu aveam timp sa citesc si de aceea nu m-am plans de asteptarea asta care te fierbe. Insa acum am destul timp incat pot citi mai multe carti in paralel. Si totusi… atunci cand incep o serie si imi place, simt nevoia sa citesc in fiecare zi pana se termina. AV chiar are ceva special si acum ca mai vii si tu cu cate o recenzie la 2 zile, parca sunt si mai nerabdatoare sa pun mana pe urmatoarele volume. :))
:))))) La cat de disperata sunt acum, mi-e teama ca nici nu o sa prea incetinesc.. Am abandonat tot ce citeam in paralel, doar azi m-am apucat si de Fetele gallagher 3. Dar diseara cred ca o sa imi fie tare greu sa aleg pe care sa o continui 😀
Cea mai placuta adctie din ultima vreme! E genial vol III, absolut. Si, Adrian…of…este un personaj deosebit.
Ca de obicei, imi place maxim recenzia ta.
Sa inteleg ca acum mananci vol 4?
😀 Evident! M-am intrerupt ieri putin ca sa citesc repede repede cartea aparuta cu Bravo si acum am senzatia ca tot ce trebuie sa fac – sa stau la munca, sa mananc, sa dorm, etc – sunt doar intreruperi enervante ale lecturii. Si mi se pare ca pierd atat de mult timp pe care l-as petrece citind.. Mai pandesc din cand in cand la cartea care se zareste in geanta, apoi la ceas si stiu ca mai e putin si pot apoi sa ma reintorc 😀
Cunosc, lasam totul ca sa citesc pana cand la un moment dat, pe la vol 5 mi-am dat seama ca o sa termin cat de curand si am inceput, m’am obligat singura, sa o iau mai incet, ca sa savurez mai mult timp, ma simteam cam penibila asa, voiam sa ajung la final sa vad ce si cum dar nu voiam sa termin efectiv actiunea de a citi cartile :))
:)) de cate ori patesc si eu asa! Mai ales ca niciodata atunci cand recitesti o carte parca nu mai are acelasi farmec..
Sincer mi-e dor de senzaţia de a fi captivată de o carte sau serie, cum eram de AV şi am convingerea că, deşi acum ştiu acţiunea cărţilor, tot m-ar captiva să le recitesc 🙂
Deocamdată, totuşi, caut cărţi noi care să mă captiveze … sau vechi, dar care nu le-am citit, cum sunt cele de Nora Roberts din seria Eve Dallas. Sunt bestiale, sunt vreo 41 în serie (eu abea am citit 3), misterioase, captivante şi chiar amuzante 🙂
Atâta tot că mi-e lene să citesc aşa multe volume în engleză. Aş vrea să mai găsesc măcar alte câteva în română, în afară de cele deja citite:)
Si eu am avut o perioada vara asta in care am evitat seriile lungi. Nu stiu de ce, e prima data cand mi s-a intamplat. La mine nu a fost vorba de limba, ci de faptul ca aveam senzatia ca sunt atatea carti interesante pe care nu le-am citit, incat blocandu-ma intr-o serie lunga (mai mult de 3-4 volume) parca as pierde cumva timpul in care as putea descoperi mai multe povesti frumoase. Dar cred ca mi-am revenit! Ah, si nu iti spun cat timp am evitat sa citesc in engleza, aveam senzatia ca nu o sa reusesc niciodata sa inteleg in totalitate o carte daca nu e in romana. Si dupa ce am trecut de prima carte, nu m-am mai oprit :)) Deci banuiesc ca toata chestia e sa treci de un anumit blocaj (indiferent de tipul lui)..Sau sa ai rabdare sa treaca de la sine.
Ei, ma bucur ca iti place!!!
Intr-adevar, parca actiunea explodeaza din volumul al III-lea. Christian este super: curajos. vertical si mai ales EL ESTE CEL CARE SCHIMBA cursul evenimentelor in privinta atitudinii moroilor fata de lupta alaturi de vampiri. El, utilizator al focului, este personajul cheie care inclina balanta luptei finale in favoarea lui Rose (vol. II) si in favoarea dhampirilor (vol. III). Intre noi fie vorba, iti dai seama ce usor ar fi fost pentru moroi si dhampiri sa colaboreze in lupta contra strigoilor? Moroii i-ar fi incendiat/sufocat cu apa/imobilzat in aer/acoperi cu pamant iar dhampirii le-ar fi dat lovitura de gratie, ingigandu-le tepusa in piept. Dar ar fi fost muuult prea facil si n-am mai fi avut o carte asa captivanta de citit.
Pe de alta parte, ne confruntam cu prejudecatile, ca si in viata de zi cu zi. Moroii nobili se credeau mult superiori, cum sa lupte ei alaturi de dhampiri?!Doamne fereste! Mai bine sa tremure in spatele gardienilor de frica strigoilor, dar sa isi pastreze aroganta princiara, nu?
Aici avem o bila maaaare, alba pentru Christian si Tasha.
Mda, am scris si eu la un momemt dat ca regulile si interdictiile privind utilizarea magiei par sa fie facute mai mult pentru a dauna moroilor decat pentru a-i ajuta. Adica..inteleg ca se vrea evitarea folosirii magiei in scopuri intunecate, insa chiar sa nu fie incurajati cel putin sa o utilizeze in scop defensiv e absurd. Dar….cum ai spus si tu, chestia asta reflecta intr-o oarecare masura prejudecatile si regulile invechite cu care ne complicam si noi de multe ori in viata de zi cu zi. Asa ca n-ar trebui nici macar sa ne mire 🙂
Eu nu m-am putut abtine si am recitit de vreo 2 ori pasajele in care Christian ii propunea Rosei sa lupte impreuna si apoi cele in care intr-adevar o faceau. Mi-au placut la nebunie, mi s-a parut curajos in ambele sensuri: atat privind riscurile luptei impotriva strigoilor, cat si incalcarea regulilor legate de utilizarea magiei. Si cumva, era atat de multa forta si intensitate in cuvintele lui! Iar apoi, momentul in care alege sa continue lupta si sa nu alerge dupa Lissa, lupta dintre constiinta si dorinta, l-au ridicat si maimult in ochii mei.